ZIUA MONDIALĂ A DREPTURILOR OMULUI

 

capture

Calul: Sărut mânuţele, distinsă doamnă! Vă reamintesc respectuos că sunt calul unui mare luptător pentru drepturile omului. Nu sunt o simplă vită de povară. Şi apoi, vă mărturisesc: trebuie să umblu în două picioare. Anul acesta, de la bugetul central mi s-au repartizat numai două potcoave…
Făt-Frumos: Două potcoave, ai? Asta numai din vina acelor neisprăviţi de la Isprăvnicie. Un cal serios primeşte două potcoave. Şi asta, în ţara în care puricii se potcovesc cu nouăzecişinouă de ocale de fier…

Dreptatea de a exista într-un haos fără margini, într-un deplin leagăn al învrăjbirilor priviri, al infinitelor concurențe expuse pe fondul unei rivalități pe viață și pe moarte, o chemare surdă a omului către om, o deșteptare placidă a omenescului din ființă.

Libertatea, plinătatea expresiei, curajul manifestărilor, măreția alegerilor și asumarea unui destin creator, căci omul are înclinații creatoare în raport cu universul ale cărui diagonale le-a ridicat, cu îndârjire și mai apoi întreaga trudă a zugrăvit-o cu lacrimi, zâmbete, acorduri de vioară și poeme de iubire.

”Îmi tot imaginez că se mai adaugă încă un articol la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: dreptul de a avea acces liber la imaginaţie. Am ajuns să cred că o democraţie veritabilă nu poate exista fără libertatea aceasta şi fără dreptul de a folosi ficţiunea fără nicio restricţie. Pentru a duce o viaţă împlinită, omul trebuie să aibă posibilitatea de a crea şi a exprima public universuri private, visuri, gânduri şi dorinţe, şi de a avea acces permanent la comunicarea între spaţiul public şi cel privat. Cum altfel am putea şti dacă existăm, simţim, dorim, urâm sau ne temem?”

Omul are o natură deschisă spre bine, dar unde zace cel mai mare bine? Unde l-au zăvorât cei care s-au săturat de el? Unde l-au pitit după ce l-au transformat în scopuri egoiste, în iconografii zălude, în figuri strâmbe? Și în definitiv toți acești binefăcători unde au emigrat?

Ne cunoaștem noi oare drepturile, știm noi oare ce ne aparține și nici în moarte nu ne poate fi alienat? Ce reprezintă sistemul acesta pentru fiecare dintre noi și cum alimentăm noi componentele acestui cumul?

Drepturile umane sunt dobândite de fiecare persoană și ne aduce pe toți împreună, fără a ține cont de diferențele culturale, ori financiare.

Istoria ne oferă o şansă de a deveni adevăraţi stăpâni asupra avuţiei şi bogăţiilor, de a reveni la adevăratele valori naţionale, de a fi un stat suveran, în care orice cetăţean, fără deosebire de naţionalitate, să fie liber, să se bucure în egală măsură de toate drepturile omului.

 « Moisescu (Formează crispat un număr de telefon): Alo! Fondul Monetar Internaţional? Bună ziua, la telefon Moisescu, şef de stat în Absurdistan. Unde este republica Absurdistan? Nu, nu e chiar în Vest. E la vest de Est. Avem nevoie de un împrumut de un miliard de piaştri. Cum să nu aveţi? (Pauză.) Dar aţi dat la toată lumea… Ce-aţi spus? Nu prezentăm garanţii constituţionale? Suntem neguvernabili? Care mineri, domnule? Respectăm drepturile omului, veniţi să vedeţi… Na, că a închis! (Moisescu formează alt număr. Toţi ceilalţi îl privesc în linişte.) Alo! Banca Mondială? Să trăiţi! Moisescu la telefon. Ce mai facem? Da, mai trăim. Într-adevăr, e un miracol că mai trăim. Suntem în plin deşert. Nu mai avem nici materii prime, nici combustibil. Da, da! Fireşte că am rupt-o cu trecutul. Fireşte că vrem să ne retehnologizăm. Deocamdată, vrem să supravieţuim. Vrem urgent un miliard de piaştri. Nu, nu-i vom face praf. Vrem să cumpărăm lapte praf. E jale mare. Da, aveţi dreptate, avem şi noi vaci. Ale noastre, după Revoluţie nu se mai lasă mulse. Da, da, un miliard de piaştri, rambursabil şi cu dobândă. Cum? Nu-mi puteţi da decât un milion? Ce să facem cu un milion? Cum să ne retehnologizăm cu un milion de piaştri? Alo! Alo! Na, că a închis! (Moisescu formează un alt număr de telefon.) Alo, cu amiralul Noe, vă rog! Noroc! Moisescu la telefon. Ascultă Noe, trebuie să apară un petrolier încărcat, din Mesopotamia. Exact. Dacă nu vine la timp, va fi potop. Nu ştii unde este? Păi ce amiral eşti dumneata, Noe? Cum? Pe muntele Ararat? Aţi înnebunit? Ce să caute un tanc petrolier în vârful unui munte? Dirijaţi-l spre Tomis! Poftim? N-ai auzit de Tomis? Spre Constanţa, nătărăule! (Moisescu pune receptorul jos. E abătut. Grupul pare înţelegător.) Nu mai pot. Aşa nu se mai poate. Asta nu mai e tranziţie. Asta e batjocură. Ce-aţi face voi în situaţia mea? »

« Logica rătăcirii » de Valeriu Butulescu (1994)

 

Autor articol: TIRON Livia